Guerlain primavara-vara 2019

Eu m-as muta fara nicio urma de ezitare intr-o reclama parfumata de la Guerlain, luna aceasta ca as cere imperios viza de flotant in universul Insolence, unde as avea covoare de violetele care sa ma trezeasca dimineata, sa ma racoreasca de arsita verii, si sa ma astepte apoi, seara, si mai parfumate, potentate de razele soarelui de peste zi, insa trebuie sa spun ca toate noutatile aparute in prima parte a anului 2019 au trecut testele de rafinament, nu pot decat sa vi le prezint, sper sa am parte si de parerile voastre la comentarii, in cazul in care vi se par demne de interes.

Ce avem in cosul nostru G : un nou fond de ten, cu care sper sa ma imprietenesc curand mai bine, il voi cumpara dupa ce se termina Lingerie de Peau Aqua Nude- care este favoritul meu din ultimii ani, un nou flanker My Guerlain cu o doza ametitoare de roze, urmat de un alt flanker Ma Petite Robe Noir, rujuri G Mat cu un finish extrem de elegant, semi-mat, si, in sofisticata colectie Les Absolus d’Orient: Bois Mysterieux, Encens Mythique, Musc Noble si Cuir Intense.

1 GUERLAIN L’ESSENTIEL -FOND DE TEINT

Sa incepem descrierea cu partea exterioara, stiu cat de mult va plac povestile…

Sticla fondului de ten L’ESSENTIEL a fost creata de catre unul dintre cei mai influenti designeri contemporani, MATHIEU LEHANNEUR.

Pentru Mathieu, aceasta sticla este un obiect suspendat, ca arta subtila a echilibrului, nu numai din punct de vedere al designului, ci si din punct de vedere al formulei sale si al beneficiilor pentru piele.

S-ar putea sa nu fi auzit numele lui pana acum, dar sigur ai auzit de munca sa, daca te pasioneaza frumusetea si arta. Clasat printre cei 100 de designeri de top din lume de revistele Wallpaper si Surface, si numit „campionul agilitatii intelectuale in domeniul designului contemporan” de Paola Antonelli, Mathieu Lehanneur exceleaza in toate domeniile creatiei combinand designul, stiinta, arta si tehnologia. Lucrarile sale variaza de la proiecte arhitecturale pana la colectii de mobilier, acestea fiind prezentate in cele mai importante colectii publice si private: MoMA NY și SF MOMA, Centrul Pompidou, Musée des Arts Décoratifs din Paris.

Interior: NATURALETE &PERFORMANTA

Cuvinte cheie: 97% derivate din ingrediente naturale& 16h rezistenta, luminozitate si confort

Formula exceptionala beneficiaza de ingrediente naturale inspirate de probiotice.

Probioticele stimuleaza sistemul imunitar al pielii protejand apararea ei naturala, mentin productia de colagen si stimuleaza hidratarea, incetinind, astfel, procesul de imbatranire al pielii.

PROBIOTICA YACON: Yacon este o planta perena, radacinoasa, cultivata in zonele calde si umede din America Latina (Venezuela, Peru, Argentina).Tuberculul de la Yacon contine ingrediente necesare organismului pentru a functiona bine (aproximativ 67% inulina, minerale, vitamine si altele).

EXTRACT DE CACAO: Cacao este, de asemenea, considerat un fruct: capacitatea antioxidanta a cacao-ului brut este considerata a fi mai mare decat la afine, merisoare sau rodie.Extractul de cacao ofera hidratare si protejeaza pielea de lumina albastra, aspra.

ALGELE ROSII: Descoperite in apele calde ale Indoneziei si in largul coastelor Filipine, permit pielii sa respire si o protejeaza impotriva poluarii.

Fondul de ten L’ESSENTIEL  este considerat un produs de machiaj de inaltă performanta, cu o textura senzoriala, ce satisface cerintele celor mai exigente femei.

Formula nu contine ulei, alcool sau siliciu.

Tehnologia inspirata de probiotice si prebiotice imbunatateste textura pielii si ii consolidează bariera de protectie.

L’ESSENTIEL imbunatateste textura pielii cu ingredientele sale benefice, difuzate in inima epidermei. Fiind un fdt dublat de un produs de ingrijire, si, zi dupa zi, pielea este mai frumoasa si radianta, porii sunt mai putin vizibili, iar semnele de pigmentare reduse.

Noul fond de ten ofera un echilibru perfect intre acoperire si ingrijire, confort si rezistenta.

L’ESSENTIEL are grija de piele, o protejeaza impotriva radiatiilor UV, poluarii, luminii albastre, si ii permite acesteia sa respire datorita mixului pretios de ingrediente naturale.

Disponibilitate: 30 de nuante create in perfecta armonie cu toate tonurile de piele, insa doar noua sunt deocamdata disponibile la noi in tara.

Pret 260 lei.

2 LA PETITE ROBE NOIRE VELOURS

Avem, in acest sezon, un nou model de rochita, de catifea, ultra sofisticata, cu o latura senzuala. La Petite Robe Noire Velours  este indrazneata si atrage toate privirile din jurul ei cu aspectul ultra modern. Considerat cel mai sofisticat si elegant model de rochita neagra, creat de celebrul parfumier al casei casei, Thierry Wasser, este ornata cu trandafiri negri, violete, cirese negre, boabe de tonka, patchouli si bergamota.

3 ROGE G MAT-un obiect al dorintei

Incepand din aceasta primavara , Rouge G este disponibil si cu finish semi mat:12 nuante noi, cu finish semi mat, clasice, sofisticate si naturale pentru a satisface orice dorinta. Rujul este cremos si cu proprietati hidratante, noua formula ingrijeste buzele, alunca perfect pe suprafata lor, este rezistent dar ofera si confort.

Noua formula pretioasa, infuzata cu ingrediente cheie, acid hialuronic si ulei de seminte Nigella (chimen negru): ofera hidratare buzelor si netezeste suprafata acestora.

Pe vremea faraonilor, egiptenii considerau semintele negre de chimen ca fiind un remediu universal, avand denumirea de “ seminte binecuvantate”.

FUN FACTOR: iti poti alege nuanta &carcasa preferata in functie de stilul tau. Noile ambalaje pot fi schimbate cu usurinta intre ele, pentru a completa orice stil. Poti alege intre opt modele de carcase sofisticate si diferite.

Rouge G refill,170 lei ; Rouge G carcasa, 113 lei

4 MON GUERLAIN BLOOM OF ROSE

Mon Guerlain Bloom od Rose noua creatie olfactiva, bazata pe natura si inspirata de floarea preferata a parfumierilor Guerlain, trandafirul,  ce detine si titulatura de “regina Guerlinadei” – aceasta fiind semnatura olfactiva a casei, formata din sase ingrediente favorite.

Parfumierul, Thierry Wasser, a ales aceasta floare ca o invitatie ce exprima feminitatea absoluta a femeii de astazi: puternica, independenta, senzuala si radianta.

Iata cum descrie Thierry Wasser  trandafirul:

Trandafirul bulgaresc exprima bucurie, este proaspat și in acelasi timp fructat. Are atat inocenta, cat si maturitate.

Este floarea de care m-am indragostit instant, pe care am adaugat-o in creatiile Guerlain – trandafirul face parte din Guerlinada, semnatura olfactiva pentru parfumurile Guerlain.

Acesta este motivul pentru care am ales aceasta floare pentru noua creatie Mon Guerlain, Bloom of Rose”.

 Frumoasa poveste Mon Guerlain continua in 2019 cu Bloom of Rose

In vizualul realizat pentru apa de toaleta Mon Guerlain Bloom of Rose, Angelina Jolie exprima femeia care imbratiseaza trecutul, prezentul si viitorul: tatuajele ei vorbesc despre trairi din trecut, prezenta ei face referire la acest moment, iar ochii ei fascinant de frumosi si expresivi privesc spre viitor.

 In spatele fiecarei culori exista o semnificatie ascunsa, iata cum pot fi acestea descifrate

Magenta, denumita adesea si fuchsia, este o culoare deosebita, care are proprietati extraordinare, atat simbolice cat si terapeutice. Se spune ca magenta reprezinta implinirea nevoilor fundamentale si vitale, in special nevoia de dragoste, afectiune, conexiune si interactiune, nevoia de a fi si de a exista. Un simbol al iubirii si al empatiei, expresia absoluta a tineretii si creativitatii.Trandafirii catifelati si culoarea lor vie, puternica de roz/ fuchsia au fost alesi pentru a exprima aceasta noua fateta a feminitatii.

 Creatia si creatorul: Mon Guerlain Bloom of Rose& Thierry Wasser

Thierry Wasser, parfumierul casei Guerlain, interpreteaza fatetele feminitatii prin intermediul materiilor prime folosite, fiecare avand propria emotie olfactiva.

El a pastrat structura initiala a parfumului Mon Guerlain apa de parfum (lavanda, iasomie, lemn de santal australian si vanilie), la care a adaugat un nou duet de materii prime, trandafiri bulgaresti si neroli (esenta de neroli este obtinuta prin distilarea florii de portocal).

Pretul aproximativ in magazine pentru Mon Guerlain Bloom of Rose 100ml, 540 lei.

5 LES ABSOLUS D’ORIENT

Thierry Wasser, ca si ceilalti parfumieri ai casei uerlain, calatoreste in cele mai indepartate colturi ale lumii pentru a descoperi cele mai pretiose materii prime, pe care sa le foloseasca in orchestrarea parfumurilor Guerlain. Scopul lui este de a consolida legaturi puternice cu producatorii locali si de a dezvolta culturi exclusive casei Guerlain, care sa corespunda criteriilor specifice de calitate ale brandului.

 BOIS MYSTÉRIEUX

-captivant, intens, vibrant

 Unic si misterios, Bois Mystérieux, creatia fascinanta a parfumierului Thierry Wasser, este o interpretare moderna a conceptului de exotism.Parfumul isi dezvaluie intensitatea prin intermediul materiilor prime pretioase: lemn de cedru Atlas, note de piele, smirna si sofran.

-Lemnul de cedru Atlas, ce se gaseste in Maroc si in anumite zone din bazinul mediteranean, este selectat de parfumier datorita caracterului sau animalic, rasinos si cu note de piele.

-‘Cedar’ care inseamna ‘putere’ in limba araba, este un copac al carui ulei esential, obtinut prin distilarea lemnului, are proprietati specifice folosite in ritualuri de meditatie si relaxare.

-Sofranul este considerat o comoara efemera, o materie prima foarte rara si fascinanta, deoarece florile au o durata de viata foarte scurta, de aproximativ 48h.

-parfumul este unisex

-ENCENS MYTHIQUE

invaluitor, pretios, fascinant

 Creat tot de parfumierul casei Guerlain, Thierry Wasser, parfumul te seduce cu notele lemnos orientale de tamaie, aldehide, ambra cenusie (din Noua Zeelanda) si trandafiri.

-Tamaia este folosita inca din Grecia antica, fiind un simbol al ritualurilor religioase sau de vindecare.Tamaia provine din rasina copacilor care cresc in tari calde si aride, cum ar fi Sudanul, Etiopia, Yemenul si Somalia.

-Ambra cenusie (sau chihlimbar cenusiu) ofera compozitiei olfactive un caracter unic si puternic, fiind unul dintre cele mai scumpe materii prime din parfumerie. Pe langa mirosul delicat de mosc pe care il are, este folosita in crearea parfumurilor pentru proprietatile de fixare a notelor si capacitatea de a creste persistenta esentei.

Ce este ambra cenusie? O substanta de culoare cenusie cu aspect de ceara, formata in intestinul unor specii de casalot.

Cand casalotii inghit obiecte taioase – precum ciocurile cornoase ale calamarilor ce constituie hrana lor obisnuita – intestinele lor secreta o substanta lipicioasa ce inveleste aceste resturi ascutite, pentru a nu rani mucoasa intestinala. Cu timpul, aceste resturi iau forma unor bulgari de diferite dimensiuni, si sunt eliminati odata cu materiile fecale sau regurgitate. Sub influenta soarelui si a apei marine, acest amestec se transforma intr-o materie dura, cu un miros specific.

-parfumul este unisex

-MUSC NOBLE

-maiestuos, senzual

 Inspirat de tinuturile orientale, Musc Noble creat de Thierry Wasser, scoate in evidenta unul dintre cele mai misterioase ingrediente din parfumerie: moscul.

In trecut, mos-ul era o nota animala, preluata de la o anumita specie de cerb, pe cale de dispartie in prezent, ce traieste in padurile din India, Tibet, China, Siberia si Mongolia.Masculul cerb prezinta pe abdomen un bulb de marimea unei mingi de golf, in care se afla o substanta cu care animalul atrage femelele in perioada de imperechere. Astazi, moscul de originie animala nu mai este autorizat spre folosire, parfumierul utilizand o tinctura de mosc reconstituita combinata cu note de chihlimbar alb (ambra) si mosc alb (nu este de origine animala).

Notele de mosc se regasesc in inima parfumului, alaturi de trandafiri, sofran, lemn de cedru si boabe de piper roz.

CUIR INTENSE

-opulent, fermecator

Din punct de vedere istoric, notele de piele sunt printre cele mai vechi note din parfumerie.

Conform modei sec XVI-lea, manusille fabricate din piele pentru aristocrati erau parfumate cu anumite uleiuri, mosc si ambra pentru a masca mirosul puternic al pielii de animal.

Astazi, obtinerea mirosului de piele se realizeaza prin utilizarea de mirosuri derivate natural, precum si a celor sintetizate intr-un laborator. Sursele naturale includ mesteacan, ienupar, styrax si cistus labdanum.

Thierry Wasser a creat aceast parfum nobil exprimand contrastul intre puterea notelor lemnoase (lemn de cedru Virginia) si de piele cu prospetimea si unicitatea florii Osmanthus (floare alba cu fatete fructate de caise).

Toate parfumurile din gama Les Absolus de L’Orient au fost lansate in luna mai.

 Preturile in magazine:

· Bois Mystérieux, 125 ml – 816 lei

  Encens Mythique, 125 m-l 816 lei

· Musc Noble, 125 ml- 816 lei

· Cuir Intense, 125 ml- 816 lei

Colectia Les Absolus d’Orient se gaseste doar in Sephora Cotroceni, Magheru, Mall Vitan si Baneasa.

Adela Sirghie

4 Comments

  1. Sunt minunate toate,inca nu am incercat nimic de la ei,sa zicem ca nu mă lasă buzunarul😁😂 ,dar imi doresc mult un parfum,vad ca sunt foarte lăudate si sigur imi voi cumpăra intr-o zi😘

  2. Ce de minunatii! Produsele Guerlain mereu le-am privit ca pe niste bijuterii, au ambalaje atat de frumoase si ispititoare 🙂

    • Da, sunt tare ispititoare. Multe dintre machiaje, in special pudrele, miros a violete, eu sunt addicted.

Dă-i un răspuns lui Lavinia Suta Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *